Raluca Nicula Blog

Pentru mine, 2010 a fost unul dintre cei mai grei ani, din toate punctele de vedere. Aşa că, ducă-se! Dacă ar fi să zăresc printre atâtea evenimente neplăcute şi un licăr de împlinire, acela ar fi că mi-am dovedit că pot, dacă vreau. Şi vreau în continuare! Ce aştept de la 2011? Nimic deosebit, pentru că planurile şi aşteptările nu se vor îndeplini doar pentru că aşa vreau eu, nu? Pot, în schimb, să-mi promit că o să încerc să fiu mai puţin dură cu propria persoană, atât! Dacă nu ne mai citim până anul viitor, vă urez să vă găsească 2011 plini de linişte sufletească. E tot ce contează pe lumea asta!

Aseară am spart gheaţa. Dar nu la propriu, ci la figurat. Sau, mă rog, mai bine vă explic. În primul rând că în Piteşti există un patinoar artificial, deschis non-stop, care se numeşte Party Ice. În al doilea rând că eu niciodată până acum nu am patinat de-adevăratelea. Dar o conjunctură favorabilă a făcut să mă conving aseară că n-am nimic de pierdut, înafară de una bucată fund şi câteva bucăţi numite membre. Spre surprinderea mea, nu mi-am lăsat nimic pe acolo, ceea ce vă doresc şi vouă.

Am un pui în casă şi l-am botezat "Bebe". Este vorba despre noul meu brăduţ... de companie. Dacă mă întrebaţi, tot ceea ce pot să vă spun despre el e că are aproape un metru, cu tot cu ghetele înalte. Nici nu ştiu din ce ţară a venit, eu l-am găsit în faţă la Bricostore şi a fost dragoste la prima vedere. Zeci de fluturaşi mi-au invadat stomacul atunci când angajatul magazinului mi l-a recomandat. Am ştiut că mi-e predestinat, aşa că am planuri mari cu el. Îl cresc frumos şi drăgăstos, după care îl trimit la şcoală, alături de ceilalţi copăcei de teapa lui. Iar şcoala e la mine la ţară, acolo unde îi place lui să stea. I-am pus şi ţoale, că prea era gol şi neajutorat. Are şi fes roşu, după cum nu puteţi vedea în poza asta nereuşită, şi un fular auriu de două ori mai mare ca el. Dormitorul său... e-n hol, acolo unde toată lumea poate să-l admire. Îl iubesc.

Ştiu, sunt atipică. Nu vă stresez cu scrisori pentru Moşul care va să vină, el ştie oricum că tot ceea ce-mi doresc de Crăciun este linişte sufletească. Vă reţin atenţia cu o "Scrisoare de dragoste" pe care, dacă nu aţi citit-o până la 20 de ani, grăbiţi-vă s-o faceţi şi acum. CITIȚI ȘI: Invitația la vals, de Mihail Drumeș Cartea lui Mihail Drumeş este o lecţie de viaţă, o demonstraţie că iubirea trebuie trăită, şi nu premeditată sau subestimată. Povestea Andei Brădeanu şi a lui Dinu Gherghel este una care te cucereşte. O fată orfană, adoptată de o fostă directoare de şcoală se îndrăgosteşte de un bărbat inteligent, prea rafinat pentru condiţia sa de băiat sărman. Acesta se căsătoreşte cu ea doar cu gândul ca într-o zi, după ce se va fi săturat de plăcerile trupeşti pe care frumoasa Anda i le va oferi, să se despartă pentru a-şi găsi împlinirea financiară alături de o femeie din înalta societate. Numai că, în disperarea lui de a atinge trofeul bunăstării, Dinu calcă

Îmi iubesc ţara, am iubit-o dintotdeauna. Şi ca să vedeţi că nu sunt patrioată doar cu vorba, iaca şi dovada. Şi totuşi, ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie? Să rămâi frumoasă şi fermecătoare, ca şi până acum, pentru că restul, din păcate, nu depinde de tine.