Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Pot să-mi pup și să-mi îmbrățișez copilul? Pot?

Mulți spun că nu e bine să-ți pupi copilul pe gură (ceva cu niște microbi, bacterii și alte bau-bau-uri d-astea medicale). Tot mulți (și dubioși, dacă mă întrebați pe mine) spun să nu-ți pupi copilul deloc, ba să nu-l ții nici în brațe că se răsfață, că devine prea sensibil, prea mămos, prea atașat, prea dependent. 

OK, să le luăm pe rând.

În zilele noastre, oamenii au învățat și ei să folosească periuța și pasta de dinți, mai dau și pe la stomatolog, deci nu-s chiar așa niște ghene ambulante, în care colcăie bacteriile ucigașe și virusurile letale. În concluzie, un pupic pe buzele dulci ale bebelușilor lor nu va declanșa jihadul (vorbesc aici strict de situația părinte-copil, alți factori umani nu au ce căuta în această ecuație - gen bunici, mătuși și alți nepupați).

Apoi, nu înțeleg, de când și până unde trendul ăsta disperat după independența copilului încă din fașă? Îmi aduc aminte de câteva articole citite pe site-uri de mame și bebeluși că trebuie să lași copilul singur, dacă se poate să stea în cameră separată și să-l vizitezi doar când plânge/îi e foame/a făcut pe el. Nu, musai să nu faci pe mama grijulie, că nu e cazul. De ce să stai lângă bebe, când el are nevoie să te simtă aproape? De ce să-l mângâi chiar și atunci când nu o cere? De ce să-l ții în brațe sau la sânul tău cald, dacă nu plânge de se cutremură blocul? 

Mama ideală, în concepția parentingului contemporan, e aceea care nu plânge, nu se enervează, nu schițează niciun gest de afecțiune de față cu copilul. Ea a învățat din reviste de "specialitate" că, dacă procedează altfel, își lezează psihic copilul, că, vezi Doamne, îl maltratează pe  viață, de nu o să mai fie în stare bietul să-și clădească o viață normală. Curentul acesta creează, în opinia mea, mame de plastic, cu copii de laborator.
Rămâne totuși întrebarea: Cât de umani și afectuoși vor fi acești micuți pe viitor? Cum își vor exprima ei sentimentele, dacă în familie totul se rezumă la un calm glacial și forțat?
Înainte de a fi părinți ideali, suntem totuși oameni normali. Sunt de acord că extremele, și de o parte și de alta, sunt total contraindicate. Adică, nici disperați după pupături și sufocări să nu fim, dar nici prea detașați și goi pe dinăuntru.

Comentarii

Aimée a spus…
Noi nu ne pupam copiii pe gura pentru ca ni se pare un gest mai degraba pentru adulti, doar tati si mami au voie sa se sarute. Nu de-alta, dar am vazut intr.o zi, intr-un parc, doua fetite de 5-6 ani sarutandu-se si mi s-a parut complet deplasat. Sau poate am eu mintea sucita si vad lucruri urate acolo unde nu sunt. Altfel, stii framantarile mele despre parentingul actual, ca sa fiu in trend cu termenii. :)

Postări populare de pe acest blog

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu. Între un preşedinte mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor şi unul Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier , pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

CA SĂ fiu eu fericită...

În această dimineaţă m-am trezit foarte greu (de când mi-am pus draperii e numai noapte în dormitor). Am venit la serviciu, tonomatul mi-a livrat o cafea neobişnuit de amară. Am intrat pe bloguri, nimic să mă atragă. Numai Farmville mă mai tentează, acolo mai mulg o vacă, mai cultiv nişte floarea soarelui, mai stau pe o bancă, în mijlocul naturii... Şi trebuie să recunosc, viaţa asta îmi surâde tare mult. Parcă m-aş lua şi eu după draga de Simf şi să schimb confortul urban cu libertatea rurală. Mi-ar plăcea să muncesc la câmp, în loc să-mi distrug ochii la calculator şi creierii cu stres. Să mă trezesc în zori, să simt cum respiră natura şi să pornesc, doar cu un ulcior de apă proaspătă, la muncile ogoarelor. Iar seara, după atâta muncă, să mă răsfăţ cu o delicatesă culinară preparată din legumele şi fructele culese tot de mâna mea. Aşa că, bărbate drag, pune mâna şi schimbă Prima casă de la bloc cu cea de-a doua: de la ţară. Promit că învăţ să-ţi cos cămăşile de in rupte atunci când