Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

BEN HUR: Cartea care a făcut istorie, față în față cu ecranizarea kitsch

Înainte de Paștele din acest an, am descoperit o carte care m-a impresionat foarte mult: "Ben Hur" de Lew Wallace (dați click să vă convingeți de ce!). Am citit-o pe nerăsuflate, pentru că eu, recunosc, mă simt foarte atrasă chiar de acest gen: ficțiune istorico-religioasă. În timp ce scriam recenzia cărții pentru blog, am dat un search pe youtube și am găsit, pe lângă ecranizări mai vechi, un trailer ce anunța un nou film BEN HUR ce urma să se lanseze în acest an. Am urmărit site-ul Cinema City și am tot așteptat producția. Mai pe scurt, azi am fost la film și m-am gândit să încerc să prezint diferențele dintre carte și film (nu garantez că le prind însă pe toate, pentru că sunt foooarte multe). Romanul lui Wallace este unul de mari dimensiuni, așa că am pornit sceptică spre cinema, cu preconcepția că sigur nu poți comprima sute de pagini în două ore și ceva în așa fel încât povestea, frumoasa poveste, să nu aibă de suferit. Și nu m-am înșelat:


- în film, lipsesc scene întregi și personaje: întâlnirea magilor atât de frumos descrisă chiar la începutul cărții; salvarea tribunului Quintus Arrius, care, drept răsplată, îl face pe Ben Hur fiul său și îi lasă toată averea; minunile săvârșite de Iisus; întâlnirea de la fântână cu unul dintre magi; regăsirea lui Simonide, fostul sclav al tatălui lui Iuda Ben Hur; traiul insuportabil al mamei Miriam și al surorii lui Iuda, Tirzah, într-una dintre încăperile izolate și infectate cu lepră dintr-o pușcarie; de asemenea, lipsește Amrah, sluga credincioasă din casa lui Hur, care are grijă de cele două leproase și este omul de legătură între ele și Iuda; tot absentă din film este și Iras, fiica lui Balthasar, care are un rol foarte important în carte, trădându-l pe Iuda și devenind iubita lui Messala, pe care îl și ucide; și ar mai lipsi și scena în care Messala angajează un supus să-l ucidă pe Iuda.

 - Apoi, alte secvențe sunt tratate în film cu superficialitate, iar aici exemplul care îmi vine imediat în minte este scena vindecării celor două leproase, care în carte este săvârșită de Iisus Hristos, în cadrul unei procesiuni, în timp ce în film vindecarea survine ploii ce cade peste bolnave după ce Mesia moare pe cruce.

- Scene din film care nu apar însă în carte: aici, o s-o nominalizez pe aceea a tentativei de asasinat asupra prefectului roman, pe cea de "Happily ever after" dintre Iuda și Messala, dar și pe cea în care Estera se află deja în casa din Ierusalim a lui Ben Hur (în carte ea apare mult mai târziu și are un rol foarte important, de iubită care se sacrifică din dragoste).

Nu știu dacă s-a înțeles până acum cât de dezamăgită sunt, așa că o spun clar și răspicat: "Ben Hur", filmul lansat zilele acestea, este o porcărie, un kitsch, fiind evident de la o poștă că a fost făcut doar pentru profit și doar pentru puștani ce pun botul la chestii trase de păr și superficiale, așa cum ne obișnuiește din ce în ce mai mult cinematografia americană a zilelor noastre (și când mă gândesc ce ecranizare s-a făcut în 1959 după acest roman, una care a obținut 11 premii Oscar!!!).

Bilele negre merg către: efectele speciale de duzină, coloana sonoră bubuită și, pe alocuri, depășită de situație și de evenimente (o doamne!, ce piesă rula, pe final, în timp ce Iuda și Messala  călăreau), scenariul de cacao cu replici banale, dar de impact pentru copii de 10 ani.

În concluzie, decât să pierdeți peste două ore văzând acest film, mai bine puneți mâna și citiți cartea! Cartea are altă traiectorie, peste care planează frământările lui Ben Hur cu privire la Mesia, la mântuire, la soarta Ierusalimului în acele timpuri de expansiune imperială, când creștinii erau persecutați, când cei săraci erau robi ai bogaților, când cei bolnavi erau omorâți cu pietre, când dragostea era ucisă de ură.

Comentarii

Aimée a spus…
M-am gandit la tine cand am vazut reclama pentru film si banuiam ca vei fi dezamagita. Cred ca-ti va placea si aceasta carte

http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/relatare-despre-regele-david
Raluca Nicula a spus…
Mulțumesc, Crengu!

Postări populare de pe acest blog

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu. Între un preşedinte mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor şi unul Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier , pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

CA SĂ fiu eu fericită...

În această dimineaţă m-am trezit foarte greu (de când mi-am pus draperii e numai noapte în dormitor). Am venit la serviciu, tonomatul mi-a livrat o cafea neobişnuit de amară. Am intrat pe bloguri, nimic să mă atragă. Numai Farmville mă mai tentează, acolo mai mulg o vacă, mai cultiv nişte floarea soarelui, mai stau pe o bancă, în mijlocul naturii... Şi trebuie să recunosc, viaţa asta îmi surâde tare mult. Parcă m-aş lua şi eu după draga de Simf şi să schimb confortul urban cu libertatea rurală. Mi-ar plăcea să muncesc la câmp, în loc să-mi distrug ochii la calculator şi creierii cu stres. Să mă trezesc în zori, să simt cum respiră natura şi să pornesc, doar cu un ulcior de apă proaspătă, la muncile ogoarelor. Iar seara, după atâta muncă, să mă răsfăţ cu o delicatesă culinară preparată din legumele şi fructele culese tot de mâna mea. Aşa că, bărbate drag, pune mâna şi schimbă Prima casă de la bloc cu cea de-a doua: de la ţară. Promit că învăţ să-ţi cos cămăşile de in rupte atunci când