Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Ioana Bradea - „Înalt este numele tău”


Ioana Bradea (n. 19 octombrie 1975) este o scriitoare din Bistrița, aflată la cea de-a treia carte. Cu prima, „Băgău”, apărută în 2004, a luat premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, în 2010 a urmat romanul „Scotch”, iar în 2017 „Înalt este numele tău”. 


Cei care au citit toate cărțile Ioanei Bradea spun despre ea că are o capacitate fantastică de a se reinventa cu fiecare scriere, în așa fel încât să nu-ți dai seama că este vorba despre același autor.

Eu am aflat de cartea asta de pe pagina de facebook a maestrului Mihai Șora, care o ridica în slăvi. Bineînțeles că m-a făcut curioasă, așa că a trebuit să mi-o achiziționez.

Încă de la primele rânduri știi deja cum stă treaba: un autor cu o mână sigură, cu un talent incontestabil de a înșira cuvinte cu o lejeritate uimitoare, dar mai e ceva, ceva care dă cărții farmecul ei aparte: muzicalitatea.

Da, felul naratorului de a se adresa te duce cu gândul la muzica medievală ascultată în surdină, o muzică din care ies la iveală tumultul cetății, faptele abominabile (violuri, crime) și frumusețea traiului simplu.

Crud și pur, frumos și urât, rugăciune și păcat... toate se îmbină în această carte pe care, la început, nu știi de unde s-o iei. Nu e nici roman, nici eseu, nici nuvelă... e ceva, nu mai contează ce, atât timp cât îți încântă simțurile. Eu, uneori, am asemănat-o cu un psalm, alteori cu expunerea unui  ghid... Nu e musai să faceți ca mine, doar experiența cititului e proprie, trecută prin diverse filtre.

Poveștile (moartea judelui Thomas Werner, urmată de execuția criminalului; îndrăzneala Margaretei de a-l silui pe Sebastian, căpitanul de oaste; țăranca Maria, cu pantofii ei moșteniți, ce este ucisă pentru desfrâu) ajung cumva pe locul doi, în prim-plan aflându-se detaliile care dau farmec cetății acesteia despre care se spune că a fost „uitată de rege și sfinți”.

Cartea este una de mici dimensiuni (are puțin peste 90 de pagini) și la final lasă impresia că este neterminată, oferind prilejul cititorului de a o completa cu propriile cuvinte, cu propriile gânduri.

Mie mi-a plăcut „Înalt este numele tău”, pentru că este o carte originală, cu un stil cum nu am mai întâlnit. Dacă ar fi să ofer o notă maximă, aș face-o pentru frazele lungi, care curg firesc unele după altele, dând un indiciu foarte important asupra valorii scriitoarei Ioana Bradea, o scriitoare pe care cu siguranță o voi urmări în continuare.

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…