Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

John Steinbeck - „Călătorii cu Charley”

Am acasă o mini-bibliotecă John Steinbeck și plănuiesc să intru în posesia tuturor romanelor apărute la noi ce poartă semnătura autorului american. Cred că asta spune totul despre pasiunea mea pentru Steinbeck. Clar este unul dintre scriitorii mei preferați! De ce? Pentru că în romanele lui găsești descrieri cu un farmec aparte, pentru că poveștile sunt pline de substanță și pentru că, poate, rezonez cel mai mult cu stilul său. 


 „Călătorii cu Charley” (în original Travels with Charley in Search of America) a apărut în 1962, fiind scris în perioada de maturitate artistică a autorului, astfel că întâlnim un stil așezat cu o scriitură onestă și purtând amprenta unei voci înțelepte.

Este un jurnal de călătorie? Da, este un jurnal de călătorie, dar unul special, în care nu întâlnim date, locații notate cu precizie geografică și expuneri seci. Nu! Toată călătoria prin America, desfășurată la volanul unei camionete - ce a fost botezată Rosinanta - și avându-l alături pe pudelul Charley este o experiență redată la cald, cu peripețiile de rigoare.

Încă de la început, Steinbeck ține să specifice că orice călătorie este o experiență personală, care poate fi narată diferit de fiecare om în parte. Și îi dau dreptate. Fiecare om percepe locul, evenimentul și întâmplările în funcție de filtrul personal.

În periplul său prin America, autorul a campat sub un măr, la o fermă de vaci din Massachusetts, apoi lângă un izvor de munte; în Maine, a văzut aurora boreală și tot aici a cunoscut povestea a nouă imigranți care au trecut granița pentru a recolta cartofi; a văzut Cascada Niagara, a vizitat și Chicago, iar, în Dakota de Nord, noaptea i s-a părut mai prietenoasă decât ziua, în Ținuturile Blestemate.

Montana este descrisă ca fiind pentru autor o „poveste de iubire”, un stat pe care îl adoră. În Seatle, unde revine după mulți ani, Steinbeck face o comparație cu furnicarul care nu mai păstrează nimic din orașul de odinioară: „Mă întreb de ce progresul seamănă atât de mult cu distrugerea”.

Una dintre secvențele cele mai frumoase din carte este descrierea unei păduri de sequoia, din Oregonul de Sud. Steinbeck vorbește despre sfințenia acestor arbori uriași, care impun respect și îndeamnă la contemplare.

Călătoria prin America lui Steinbeck continuă cu vizite în San Francisco, Monterey, New Mexico și Texas. Deliciul cărții îl fac, pe lângă descrierile atât de frumoase, și detaliile despre traiul în camionetă (spălatul hainelor într-o găleată de gunoi) sau despre obiceiurile de zi cu zi ale traiului singuratic (băutul cafelei, cititul ziarelor). 

Citind, îți dai seama că orice călătorie ar fi una lipsită de farmec dacă nu ai lua pulsul oamenilor, dacă nu le-ai afla micile secrete. Comunicarea este atât de importantă, iar un om singur, în mașina lui, are nevoie mai mult ca oricine să poarte un dialog, la o bere sau un pahar de whiskey.

„Călătorii cu Charley” este mai mult decât un jurnal de călătorie, este o carte despre oameni, despre viață, despre progres. Eu am citit cartea aceasta cu mare drag și pot spune că m-a apropiat mai mult de americani.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…